M. Eliade

Există în lume un număr de oameni care posedă o creativitate genuină, o capacitate extraordinară de cercetare, ordonare și sintetizare a informației.         Printre aceștia se află și Mircea Eliade. Ca unul dintre cei mai influenți istorici și filosofi ai religiilor, el a dobândit concomitent și o faimă literară mondială, datorită povestirilor și romanelor sale, traduse în zeci de limbi. Sub influența literaturilor occidentale, dar și sub puternica impresie lăsată de ceea ce numim „experiența indiană”, Mircea Eliade se constituie un promotor al ideii de autenticitate în literatura română, manifestânde-se prolific în acest sens.

Prin lucrarea de față nu am urmărit să aducem ceva nou în receptarea operei lui Mircea Eliade, ci și mai mult să demonstrăm că scrierile prozatorului nu și-au pierdut din actualitate. Din aceasta se va cristaliza și nucleul de idei pe care se fundamentează lucrarea de față. Acest nucleu generează un întreg sistem care să permită interpretarea beletristicii lui Mircea Eliade din perspectiva noțiunii de autenticitate. Mircea Eliade preferă autenticitatea originalității romantice. Ea derivă din concret, din experiența trăită și la rându-i tinde să exprime concretul. O experiență autentică, adică „nealterată și neliteraturizată poate reprezenta conștiința caelui ceas”.                     Scriitorul pledează pentru o literatură a autenticității generate de experiența trăită, scrisă într-un stil direct, neînflorit, apropiindu-se, astfel de teoriile estetice ale lui Camil Petrescu; propune o estetică a autenticității. Experiența privită ca bază a romanului realist (și nu numai), conferă acestuia autenticitatea atât de căutată de prozator, acest sentiment de viață trăită suplinind adesea lipsa valorii estetice pentru că „nu însușirile de ordin strict literar conferă interes romanelor, ci autenticitatea! Faptul de a se oferi ca documente sufletești autentice”.

Deasemenea, am urmărit să aducem în prim plan rolul autenticității în  romanele „Maitreyi”, „Romanul adolescentului miop”, „Nuntă în cer”, romane cu un puternic caracter autenticist. Răzbate din ele „furia” de a scrie altfel decât confrații mai vârstinici, de a crea „documente” ale unei generații. Fragmentele de jurnal sau de scrisori, inserate în paginile destăinuirilor romanești, au menirea de a crea atmosfera deplinei autenticități. În romanele „Maitreyi” și „Nuntă în cer”,  autenticismul, transformat uneori , în realism, coexistă cu mitul. Aceste romane poartă, cu preponderență, pecetea mitului ca mod de a exista în lume, ducând la apariția ficțiunii.

Cu același fond ideatic am surprins caracterul autobiografic al faimoaselor scrieri: „Jurnalul” și „Memorii”, în care veridicitatea evenimentelor, autenticitatea trăirilor nu pot fi puse la îndoială.

În ultima parte a lucrării am prezentat viziunea modernă pe care Mircea Eliade o dă noului roman. Întreaga încercare de a „sparge” normele scriiturii tradiționale vine din intenția scriitorului de a sincroniza romanul românesc cu cel european, convins fiind de destinul creator al poporului său. O trăsătură a creației eliadești o constituie scrisul anticalofil. Mircea Eliade nu e preocupat  de imperfecțiunile de ordin lexical, ci îl fascinează omul din scriitor. Mircea Eliade scrie niște romane cerebrale, ale căror „personaje-mituri” trăiesc niște experiențe decisive și au conștiința propriului destin. Prozatorul e torturat de întrebări, de unde numeroasele paranteze și ezitări, care reflectă deplina lui sinceritate.

Chiar dacă romanele sale nu se ridică întotdeauna la înălțimea ideilor, lui Mircea Eliade nu i se poate contesta meritul de a fi vrut să modernizeze structurile romanului românesc, de a căuta noi tehnici și noi tipologii, de a oferii o altă viziune romanului, diferită de cea tradițională, atât de tributară literaturii franceze.